Dismorfofobia nu este o simpla fobie, ci mai curand o credinta cvasideliranta. Subiectul care sufera de ea este convins ca este urat, ca are un corp anormal, malformat.
Timiditatea, hipersensibilitatea sunt uneori suficiente pentru a declansa aceasta preocupare ce poate ajunge pana la depresie.
Efectele bolii sunt resimtite in relatiile cu ceilalti, persoanele care sufera de dismorfofobie nu au prieteni si nu se pot concentra la lucrurile care trebuie sa le faca.
Uneori situatia se poate inrautati foarte mult, in cazurile grave de TCD se poate ajunge la auto amputare sau sinucidere. Pentru majoritatea celor care sufera de TCD gandurile suicidare sunt ceva obisnuit iar o parte se sinucid. Gandurile legate de amputare nu sunt nici ele neobisnuite, dar de obicei raman doar niste idei care nu ajung sa fie puse in practica. O parte dintre pacienti se duc frecvent la specialisti in chirurgie plastica si chiar trec printr-o serie de interventii, dar care nu schimba nimic, ceea ce intareste ipoteza ca de fapt suferinta lor nu este legata de felul in care arata.
Cauzele dismorfofobiei pot fi de la simple lucruri traite in perioada copilariei si pana la traume severe in urma carora se declanseaza o serie de sentimente profunde ce nu pot fi exprimate sau exteriorizate.
tratamentul impotriva dismorfofobiei consta in medicatie antidepresiva si psihoterapie si implicarea membrilor familiei si a persoanele care au un rol important pentru pacient in procesul de vindecare.
